În goana lor după audienţă, Antena 1 şi Pro Tv s-au transformat în fabrici de vedete , sperând că vor da lovitura. Pentru că în România toţi vor rezultate peste noapte, ambele televiziuni au mers după aceeaşi deviză: “Copiatul, mama inspiraţiei”.  Când nu există profesionalism, nu există nici altă alternativă. Cu oameni care fac televiziune “după ureche” nu se poate crea ceva original. În aceste condiţii, Intact Media Group a cumpărat “X Factor” , din Marea Britanie, în timp ce Media Pro a achjiziţionat drepturile de producţie ale  fenomenului de televiziune “Vocea Americii”, din Statele Unite.

În faţa porţii…

La capitolul  selecţie, Pro tv a demonstrat concurenţei superioritatea sa.  Dacă la X Factor au apărut multe persoane ce nu aveau nici o legătură cu statutul de potenţială vedetă în lumea muzicii , Vocea României a adus în faţa publicului numai oameni cu reale calităţi vocale.

Juraţii

O alegere bună nu putea fi făcută decât de un juriu alcătuit din specialişti ai fenomenului. Cine sunt cei care au făcut parte din acestea? Licenţa de organizare a x factor a impus numirea a trei persoane în juriul emisiunii. În odinea competenţei lor , se cuvine a aminti cine sunt acestea pentru muzica românească.

Paula Seling nu mai are nevoie de nici o prezentare. Un om care a început să studieze pianul încă de la vârsta de 7 ani, merită ploi de respect.  Din 1998 până acum a înregistrat 13 albume dintre care patru  includ colinde şi cântece bisericeşti , iar două reprezintă compilaţii cu cele mai bune piese din cariera artistei. Muntele de premii şi locul 3 obţinut la concursul Eurovision,  demonstrează că locul ei în juriul oricărui concurs muzical , este absolut justificat.  Şlagăre ca Ploaie în luna lui Marte, Timpul, şi Playing whit fire au dat un plus de culoare muzicii româneşti.

Adrian Sână s-a  impus pe scenele ţării ca lider al grupului de muzică dance Akcent.  În calitate această calitate a obţinut , alături de colegii săi de trupă , numeroase succese.  Înfiinţată în 2001 formaţia a lansat 6 albume şi un Best of , în 2006. Aceasta a rămas ” borna de referinţă” în cariera sa , în ciuda faptului că este destul de cunoscut ca producător muzical. Pentru că a fost ” motorul” uneia  dintre cele mai longevive proiecte muzicale , româneşti de după revoluţie, Adrian Sână e îndreptăţit să fie membru al juriului de la “X factor”.

Mihai Morar are peste 10 ani de experienţă în radio. Poate, asta l-a adus în postura de membru al juriului. Este un  exemplu despre cum poţi să faci carieră în lumea asta a radioului.  Dacă ai încă un măscărici care face glume proste lângă tine, produci matinale de succes, ascultate de oameni. Nu contează că, e posibil ca el să nu ştie să facă un documentar radiofonic de calitate. În cocina din radioul românesc este regele !

“Vocea României” a ridicat ştafeta şi din acest punct de vedere. Patru dintre cei mai mari artişti autohtoni au fost aleşi ca membrii ai juriului. Combinaţia de tinereţe şi experienţă , pare să fi reprezentat reţeta unui juriu competent.

Loredana Groza şi-a câştigat un loc printre cei mai buni artişti româmi, odată cu câştigarea marelui premiu al festivalului de muzică uşoară Mamaia, în  1986. De atunci “se plimbă” , neobosită, prin toate stilurile muzicale.  Cu glasul ei trecerea de la pop la rock, alături de cei de la Direcţia 5, a părut mai mult decât naturală. Cum anii nu i-au afectat în nici un fel nonconformismul, artista a surprins în 1997 , prin colaborarea cu B.U.G. Mafia, la piesa ” Lumea e a mea”.  Prin virajul înspre muzica lăutărească, cu “Agurida”, Loredana a demonstrat că este un artist complet.

Marius Moga este unul dintre cei mai în vogă compozitori din muzica românească. De-a lungul timpului a contribuit,  prin piese sale, la succesul unor trupe precum Ackcent , Morandi sau Simplu. Zecile de hituri şi multitudinea de voci bune ce ” au trecut pragul” studioului său îi dau dreptul să aleagă “Vocea României”.

Andrei Tiberiu Maria , a devenit cunoscut în anul 2002, odată cu intrarea în trupa Simplu. Sub numele de scenă Smiley, acesta a adus un suflu nou îi peisajul muzical autohton. Vocea sa a dat viaţă unor mari succese ca: Oare ştii,  Hai sau Bye, O secundă , Oficial îmi merge bine, În lipsa mea, Plec pe marte, Dreamgirl etc.

Deasemenea acesta se remarcă atât ca compozitor , cât şi ca prezentator al emisiunii “Românii au talent” ,  difuzată tot de către Pro tv.

Horia Brenciu este omul 2 în  1. Prezentatorul a debutat la Televiziunea Română , în 1993, cu emisiunea de cultură generală, Robingo. În anul 2000 revoluţiona conceptul de emisiune matinală de televiziune , cu ale sale “Neaţa” şi “Neaţa în Epoca de piatră”.

Cântăreţul cochetează cu muzica din 1990 , dar a cunoscut gustul consacrării abia în 2002, odată cu înfiinţarea H.B. Orchestra. Împreună cu ” brava lui armată de instrumentişti , a îmregistrat dauă albume.  35 şi 37 sunt apariţiile discografice ce l-au adus printre marile voci ale noastre. Cântece precum:  ” Septembrie Luni, “Lucruri Simple” şi ” Ultimul dans” răsună şi acum la toate posturile de radio. Un rebel care cucereşte topurile cu funk soul, în lumea muzicală infestată de Popcorn , merită să caute “Vocea României”

Finaliştii 

Sita valorică a cernut de cu toamnă până-n iarnă.  Cu fiecare ediţie trecută au plecat cei ce nu au fost îndeajuns de buni.  Cursa pentru trofee,  bani şi faimă trebuia să aibă un capăt de drum….

Finala concursului ” Vocea României” a adus faţă în faţă, patru preterndenţi la trofeu. Iuliana Puşchilă, Cristian Sanda, Dragoş Chircu şi Ştefan Stan, au făcut spectacol.  Solo, cu antrenorul, sau cu artişti ca Felicia Filip , Voltaj, sau Pepe, toţi cei patru concurenţi au demonstrat că meritau premiul de 100000 de euro.

Ce cântăreşte oare mai mult?  Vocea puternică şi timbrul special al Iulianei Puşchilă, care la 16 ani a arătat că valoarea nu are vârstă?  Modul în care Cristian Sanda reuşeşte să se joace cu acutele? Să fie oare vocea guturală a lui Ştefan Stan? Sau felul,  atât de pur , în care Dragoş Chircu pune ,  cu glasul său, culoare în orice cântec?

La “X Factor” Alin Văduva, Andrei Leonte, şi Iulian Vasile, au venit în faţa publicului cu gândul că fiecare dintre ei  deţine  factorul x al României.  Vocea putrernică şi constanţa evoluţiilor bune ale lui Alin , s-au “luptat cu capacitatea lui Iulian de a improviza şi glasul său, capabil să atingă orice limite. De departe , cel mai  puţin pregătit pentru acesată luptă părea a fi Andrei Leonte. Un tânăr firav cu o voce sensibilă , încerca să îi convingă pe toţi că el este cel care merită să câştige acest concurs.

În ultima fază a show-ului Pro Tv şi-a surcalasat competitorul prin acoperirea unui spectru mai larg al tipurilor de timbre vocale. Aceast fapt nu s-a datorat numărului mai mare de concurenţi ajunşi în finală. Plusul de calitate manifestat la toate capitolele puse în discuţie până acum. Voce puternică a fost şi întro parte şi în alta. Sensibilitate şi profesionalism, la fel. Totuşi, glasuri cu adevărat unice s+au auzit doar la “Vocea României”. Greu găseşti voci ca acolo, în timp ce X Factor a adus voci bune dar atât. Nimic care să te facă să tresari.

Câştigătorii

Andrei Leonte are factorul x , iar Ştefan Stan este Vocea României! Chiar dacă nimic nu mai poate schimba deciziile , ar mai fi câteva lucruri de consemnat. Deciziile acestea nu pot defila cu argumentul justeţii , pentru că publicul este cel care a dat verdicte , în totalitate. Echitatea ar fi existat doar dacă  juriul avea jumate din libertatea de decizie. În acel moment argumente de tipul milă , poveste de viaţă, emoţional nu ar fi influenţat votul final.Probabil că, premiul de 200.000 de euro ar fi fost în buzunarul lui Alin Văduva , pentru vocea şi constanţa s-a în a interpreta corect, în vreme ce trofeul pentru Vocea României ar fi ajuns la Dragoş Chircu , pentru vocea minunată, profesionalismul şi experienţa sa la acest gen de concursuri.

Din bătălia televiziunilor, învingătoare a ieşit Pro Tv. Audienţele din “minutele de aur” ale finalelor, sunt mai mult decât relevante. Astfel, dacă minutul de aur la Vocea României a adunat peste 2.000.000 de oameni în faţa televizoarelor, cel mai urmărit moment al finalei X factor, a avut doar, aproximativ  1.000. 000 de telespectatori.

Acestea fiind spuse , mu mai rămâne decât aşteptarea unor noi sezoane, fără actriţe porno sau măscărici ca prezentatori,  scandaluri, regizarte , între juraţi sau ” atacuri” la latura emoţională a privitorilor.

De-a lungul anilor,  s-au scris tot felul  de ghiduri.  Sunt atât de multe încât,  nu mai exstă domeniu de activitate care să nu beneficieze de , cel puţin,  un ghid.  Dacă fiecare naţiune ar scrie câte un ghid pentru domeniul în care excelează, globalizarea ar da de pământ  cu specificitatea fiecărei ţări.  Elveţienii ne-ar învăţa să facem ciocolată bună în Egipt,  turcii ar face ca baclavalele lor să fie la fel de gustoase  şi în China,  nemţii ar veni cu un ghid al eficacităţii prin seriozitate,  iar sârbii ar dezvălui secretele tenacităţii lor.

Oare românii ce fel de ghid ar putea să scoată pe piaţă?  La ce se pricep ei cel mai bine?  Realitatea postdecembristă pare să ne ofere, la această întrebare, un răspuns care s-ar putea să nemulţumească mulţi români.   Ghidul infractorului ar fi cea mai potrivută alegere,  pentru că la acst capitol stăm cel mai bine!

Capitolul 1  : Conducătorii

De mai bine de 22 de ani, românii fură.  Rămaşi cu falsa impresie că fură de la stat, au distrus,  prin furt, tot ce a construit   bun comunismul.  Ierarhiile în România de după 1990 au fost alcătuite în funcţie de cât de mult a furat fiecare. Chiar dacă ţara în care trăim a avut bogăţii multe,  în două decenii,  a ajuns la fundul sacului.

Foştii comunişti au devenit democraţi , peste noapte şi au intrat în politică.  De acolo, pentru binele poporului, au dus România pe marginea prăpastiei.  Furtul individual nu era de ajuns, aşa că , infractorii s-au organizat în găşti , pe care le-au numit partide politice.  De acolo şi-au împărţit , după bunul plac totul.  De la F.S.N la PDL , “căpuşele au vlăguit patria” , cu o eficienţă de invidiat.  Cu complicitatea naivităţii unui popor , dobitocit de cuşca comunismului, primul capitol din  acest ghid devine captivant  , pentru cititori .

Capitolul 2: Oamenii din umbră  

Oamenii din umbră controlează totul, ajutaţi de cei din conducere.  Poliţia ţine de şase la furtul generalizat , în loc să-i apere pe cei din ai căror bani trăiesc.  Instituţiile statului sunt doar nişte păpuşi trase pe sfori de cei care deţin puterea. Companiile  şi corporaţiile  ce funcţionează pe bază de nepotism şi incompetenţă, cântă fals melodia unei economii ce “duduie” pe butuci.  În funcţie de interesele lor se stabilesc taxe, preţuri  şi cursuri valutare, iar legile iau forma dorinţelor lor , precum se mulează lichidele după forma vaselor în care stau.

Captolul 3 : Meseriaşii

 Societatea românească e ca un ceas , ale cărui limbi merg diferit. Inversul direcţiei în care merge ceasul occidental, e normalitate aici.  Încă de la formarea copiiilor, totul e diferit. În loc să îndrumăm fiecare copil spre harul său, noi îl îndopăm cu informaţie, nefolositoare de cele mai multe ori. În acest fel , vom avea absolvenţi care ştiu de toate şi nimic în acelaşi timp. Specialiştii nu au de unde să apară!  “Vin din spate”  doar  adolescenţi dezorientaţi, incapabili să devină oamenii ce , mai târziu , “pot să conducă nava ţării” în direcţia bună. Cu convingerea că,  singura lor şansă de a reuşi în viaţă  e infracţiunea , mulţi  încep să joace după regulile junglei în care trăiesc. Înspiraţi de conducătorii ce s-au organizat în partide politice ca să fure, se adună şi ei în reţele de droguri şi prostituţie sau pur şi simplu în bande de magicieni, care fac orice să dispară ca prin minune.  Cei pe care îi pasioanează informatica, sparg carduri , site-uri şi adrese , ca să curgă banii ca din conductă.  Pentru infractorii de joasă speţă,  există crima violul şi tâlhăria , în timp ce ghinioniştii care nu mai au ce să fure din România , invadează Europa. Cei rămaşi acasă fură şi ei ce pot. Bani din bănci, bunuri din magazine şi fier vechi, “fug” în buzunarele lor.

Capitolul 4:  Sclavii jefuiţi

Dacă există pe glob vreo ţară în care oamenii cinstiţi sunt transformaţi, fără voia lor,  în infractori, aceea e România! În acest fief  al paradoxului, chiar şi cele mai banale lucruri aduc cetăţenii cinstiţi  în faţa instanţelor de judecată.  În era vitezei, a avea un telefon mobil şi conexiune la internet pendulează între necesitate şi banalitate.  Scumpa noastră patrie e şi la acest capitol ţara tuturor posibilităţilor.  Să închei un contract cu orice furnuizor de servicii de telefonie şi internet, înseamnă a îţi asigura un loc în boxa acuzaţilor.  Dictonul acestor companii se transformă la noi din ” clientul nostru,  stâpânul nostru” în ” clientul nostru,  sclavul nostru.  Odată ce a intrat pe uşa magazinului , potenţialul abonat cade lovit de toata ospitalitatea falsă care poate să existe pe palnetă. Pentru o simplă semnătură, angajaţii ar fi în stare să-i ofere acestuia tot universul la pachet. şi o mică galaxie ca bonus.  Cât timp e bun platnic , iubirea dintre companie şi client e eternă. Problemele apar atunci când clientul doreşte rezilierea contractului. Dragostea se transformă în război. Transformarea aceasta se reflectă şi la nivelul statutului pe care îl are acesta. Din om cinstit se transformă în infractor.

Pe o planetă îndepărtată poate fi găsită situaţia care există în România, Un simplu abonat doreşte să rezilieze contractul cu firma Jaff Ofline. Trimite cererea la termen , dar firma se preface că nu o primeşte. Omul insistă şi o mai trimite odată. În loc de încheierea colaborării  pe cale amiabilă ,  primeşte ameninţare de proces în instanţă, şi un loc între infractori. Nu contează că  serviciile livrate sunt de proastă calitate! Când te cheamă Jafff Ofline transformi tu pe altul în infractor , deşi tu eşti infractorul.

Dacă a semna orice act înseamnă să fi sclav, atunci devine oportun refuzul semnării oricărui tip  de abonament. Acest lucru nu se inpune ca un sabotaj la adresa unei firme anume.  El asigură,  de fapt, imunitatea la statutul de infractor, care aduce cu sine tot ce înseamnă a fi un sclav jefuit.

Tot mai multe voci , îşi strigă lipsa de trăire lăuntrică a sărbătorilor, îngrozite de pustiul din suflete.”Nu mai simt nimic de sărbători” se scurge pe buze mai des decât apa.  În ciuda tuturor lucrurilor ce promit fericirea, niciunul nu o poate aduce.

În acest timp,  copilul Iisus se naşte iar ,în ieslea săracă.  Maria şi Iosif şi-au găsit liniştea.  Bucuria lor ar putea cuprinde lumea întreagă.  Împăratul lumii vine  la noi, în slava Sa, smerit şi plin de dragoste.  Iubirea lui nu are margini . Numai El are flacăra fericirii nemuritoare.  Pacea cea veşnică, o are doar El.  Bate , cu răbdare, la uşi închise de suflete reci, aşteaptă…. Steaua de la răsărit e lumina speranţei.  Sufletele pustii trebuie doar să vină în Iesle.

Deşi a alergat atât,  pentru toate, fericirea îi lipseşte omului! Pentru ca bucuria Naşterii Domnului să fie desăvârşită, mai e nevoie de încă un drum .Nici măcar nu e atât de lung!  Iată locul în care se oferă gratis fericirea!   Ce ar fi dacă înainte să te aşezi la masa de sărbători, ai merge în casa Domnului  să iei fericire?  E gratis şi nu se termină niciodată!  Nu trebuie să stai la coadă! Nu rata oferta! Ea e singura care poate să îţi ofere : ” Sărbători  Fericite!

Un rege monoton,

strâns de gât de al său tron.

Cobori , grăbit să intri înapoi,

în pielea micului bufon!

Eşti…

Războinic dur,învăluit de  armura ta de teuton,

O, ce distrugătoare e sbaia-ţi  de carton!

Eşti…

Constructor, priceput, de castele de iluzii,

Ridicate , pe ruinele unor confuzii!

Eşti..

Flacăra ce se stinge , elegant, în paşi de dans,

Nu păcăleşti pe nimeni!

Eşti doar un înger fals!

Eşti…

Căzut , gol, aproape mort,

pe un covor de aripi frânte,

a mai rămas doar scrum din masca ta de înger.

Acum ştiu , în sinea mea, că nu mai am ce să-ţi cer,

trimit,  prin tine, o rugăciune în eter….

Dacă  o să ajungi acolo sus, să nu dai cu capul de cer!

că poate cazi, mai jos de pământ,

în beciul tău mizer.

Trecerea timpului , a la dus pierderea,  lentă dar sigură , a nobleţii cu care “s-a născut” sportul. Din multitudinea de sporturi ce s-au practicat ori se practică în prezent, fotbalul ilustrează cel mai bine această degadare a spiritului în care a apărut mişcarea sportivă.

Iubitorii fotbalului,  din perioada sa romantică, veneau la meci ca la spectacol. Se aşezau pe scaune şi priveau reprezentaţia dată de fotbalişti, ca pe una dată de  actori, de exemplu. Tribunele rezonau cu calmul sportivilor….

Pasiunea pe care o pun italienii în fotbal , avea să schimbe , radical, lucrurile , în timp. În anii 50″  suporterii cluburilor italiene de fotbal, au hotărât să se organizeze în grupuri , care să susţină echipele favorite şi la meciurile din deplasare.

În timp, locul susţinătorilor paşmici, a fost luat de tineri teribilişti , care au adus violenţa pe stadioane.  1970 a însemnat apariţia a ceea ce astăzi numim ultras. Cu tobe şi tromprete luate de la brazilieni, ai căror suporteri se autointitulau “torcidas”, şi pasiune dusă la extrem, aceştia,  animau tribunele. Drogurile şi materialele pirotehnice şi-au făcut şi ele apariţia , pe stadioane , împingând ,brutal, apelativul de suporter pe marginea prăpastiei huliganismului.

Valul de crime,  comise începând cu anii 80″ de către ultraşi,  , reprezintă, nici mai mult nici mai puţin decât o consecinţă a pătrunderii în grupurile de suporteri , a tot mai multor tineri din organizaţii extremiste.

Accentuarea ideii de terioriaritate , prin gruparea la peluzele stadioanelor, este dovada unei clare separaţii între membrii galeriei şi restul spectatorilor.

Din punct de vedere financiar,  aceste grupuri de suporteri,  supeavieţuiau prin autofinaţare, urmând ca mai apoi să fie susţinute de conducerile de cluburilor pe care le susţin.

Partea întunecată a acestor grupări, este formată de toate actele huliganice , pe care aceştia le comit pe stadioane. De la torţe şi fumigene aruncate în teren, până la confruntările cu reprezentanţii forţelor de ordine, avem de a face cu acte care periclitează manifestările sportive. Pentru aceşti oameni, aproape că nu mai contează fotbalul. Scopul întrunirii lor, merge, tot mai clar înspre huliganism.

Partea frumoasă a acestor grupuri de ultraşi, sunt cântecele,  pe care le fredonează pentru încurajarea favoriţilor. Deasemenea coregrafiile pe care aceştia le pun la cale sunt, de cele mai multe ori , spectaculoase. Însuşi faptul că strigă şi cântă,  pe toată durata meciului , indiferent de rezultatul de pe tabelă, este unul lăudabil.

În ţara noastră, fenomenul ultras şi-a făcut apariţia , imediat după revoluţia din 1989. După patru  decenii de ” închisoare comunistă” tinerii au dobândit libertatea , dar nu au ştiut ce să facă cu ea. Astfel , stadioanele  calme şi calde, s-au transformat în adevărate vulcane.

Suporterii marilor echipe româneşti , şi nu numai,  au preluat modelul ultraşilor din afara ţării.  Băutura, drogurile, petardele şi armele albe, fac casă bună cu tribunele.  Grupuri de suporteri,  care îşi încurajează din ce în ce mai rar favorita, aleg să înjure tot meciul, rivalele. După fiecare reuşită sau victorie, se aud injurii la adresa altora. La fel se întâmplă . la fiecare degajare a portarilor. Marii războinici ai tribunelor, care rup beţele de la steaguri pe spatele jandarmilor, fug atunci când aceştia din urmă ripostează.  Strigătul lor de luptă, ” Mustaţă ne bate!” răsună glorios. Antrenaţi de luptele cu cei care menţin ordinea la partidă, uită de fotbal.  Abia mai ştiu cât este scorul confruntării. Dezbrăcaţi de haine şi caracter, fascinaţi de licorile lui Bahus, şi  puşi pe scandal, au golit arenele sportive ale patriei.

Oripilat de ce aude la fotbal, iubitorul de fotbal, nu mai vine în tribune. Cum să mai poţi să iei cu tine  soţia şi copilul , când acolo curg invective? În loc să priveşti liniştit la meci, va trebui să ai grijă ca familia ta să fie în siguranţă.

Mai mult decât atât, nici  jucătorii de fotbal nu se mai simt în siguranţă pe teren. Cel mai recent  incident, în care un ultras a intrat pe teren şi l-a lovit pe un jucător al echipei adverse, demonstraeză acest lucru.  Nu mai contează despre ce echipe e vorba!   Nu mai contează cine sunt protagoniştii. E dureros că, un sport , ” copil al nobleţii” a ajuns să fie ” fiul teribilismului”.

Pentru ca totul să pară desprins din ” filmele cu proşti”, cei care ar trebui să asigure protecţia şi paza pe stadioane , dorm în papucii incompetenţei.  În aceste condiţii, gazonul se transformă întro junglă, în care jucătorul trebuie să se apere singur de huligani.

Autorităţile ar trebui să ia măsuri. Fără legi ferme, care să fie puse în aplicare cu rapiditate, transformarea suporterului în ultras şi a ultrasului în huligan, poate ajunge mai departe în România , de la huligan la ucigaş.

Iubitorii fotbalului pot  să-i huiduie pe cei care au manifestări nepotrivite cu ideea de sport. .

Totul pentru ca suporterul român să nu se transforme din  huligan în ucigaş…

  Cioc, cioc, cioc, bat alegerile la 

Parlamentarul PDL, Valentin Rusu, e în stare să se cloneze , pentru binele poporului.Votează cu două mâini, de 26 de ori. 

-  Eu am o maşină de vot , formidabilă!   Produce exact atâtea voturi, câte e nevoie ca legea să treacă în parlament! strigă Angela democrat liberală  

  Stop!!! Toate cele scrise mai sus,  seamănă cu un fim prost! După 22 de ani, e timpul să demonstrăm, că putem schimba în bine soarta României, Schmbăm repede canalul , şi găsim un alt film. Aici , nu ne vindem nici pentru micii berea sau umbrele lor, nici pentru sumele de mizerie , ce ne sunt  aruncate în plicuri , de către candidaţi. Nu ne mai manipulează ,nimeni , prin imagine! Noi nu mai punem ştampila pe un candidat, doar pentru că ,  vorbeşte bine ,  ţine cu oamenii  ,e din popor sau e prezentabil. Autocarele cu turişti electorali , nu mai merg. Bătrânii din azile aşteaptă urnele mobile, nu mai sunt căraţi cu forţa la vot. Acum , putem deschide uşa alegerilor, pregătiţi! Umbrele trecutului, nu ne mai bântuie, reproşându-ne cum am fost noi la vot! Acum suntem noi la vot!!!

Cu siguranţă , căutările noastre, ne vor duce la o răscruce de drumuri, cu două direcţii: una a religiei şi una a ştiinţei. De acolo drumul e simplu.Răspunsul nostru ne ghidează spre varianta care ne convine.

Drumul religiei e bătătorit de paşii celor care, văd  , în moarte, doar o poartă deschisă către viaţa veşnică, în timp ce căile ştiinţei moderne sunt urmate  de cei care, o pasează , obsedant, între ciclicitate şi fatalitate.

Un posibil răspuns, încearcă să ne ofere şi caretea „Există viaţă după moarte „, scrisă de britanicul Anthony Peake.

În cele 300 de pagini, împărţite pe 14 capitole, autorul lansează o teorie interesantă.Din punctul său de vedere , oamenii nu mor.Ei îşi retrăiesc vieţiile cu o repetabilitate ce merge către infinit.

Pentru a fi cât mai convingător,el caută dovezi , în antichitate , începutul creştinismului şi nu în ultimul rând, în gradul de evoluţie la care a ajuns ştiinţa , la ora actuală.

Asul din mâneca scriitorului , îl reprezintă folosirea senzaţiilor de deja vu şi a premoniţiilor , ca dovezi ale retrăirii infinite a vieţii.

Titluri de capitole ca: „ Reflexie în oglida minţii” , „Reflecţii pe margimea memoriei”, „Ecouri din viitor”, „ Epilepsia”sau „Prietenul din umbră”, incită la lectură, dincolo de încercarea de a răspunde la întrebarea: „ Există viaţă după moarte?” .     

Eşti în anul 2004, şi asculţi Refflex. Trupa formată din Cristian Dumitrescu şi Cornel Donici, tocmai a lansat unul dintre cele mai bune albume, ale anului. Acesta , are şase piese dance, şi este produs de  Laurenţiu Duţă.

O aventură este cea mai cunoscută melodie , care face parte de pe primul material discografic al grupului. Cu ajutorul ei, cei doi băieţi, au pătruns pe primele locuri ale topurilor. Radiourile şi cluburile  din ţară, difuzează câintecul, întro veselie.

Te întorci, în prezent fredonând?Am pentru tine, o variantă de 2011 a single-ului.

Descarcă gratuit O aventură (copy-paste)                                                                                        http://www.filehost.ro/2345407/Refflex_O_aventur_Piki_Remix_2011_mp3/