Introducere în lumea ghidurilor
De-a lungul anilor, s-au scris tot felul de ghiduri. Sunt atât de multe încât, nu mai exstă domeniu de activitate care să nu beneficieze de , cel puţin, un ghid. Dacă fiecare naţiune ar scrie câte un ghid pentru domeniul în care excelează, globalizarea ar da de pământ cu specificitatea fiecărei ţări. Elveţienii ne-ar învăţa să facem ciocolată bună în Egipt, turcii ar face ca baclavalele lor să fie la fel de gustoase şi în China, nemţii ar veni cu un ghid al eficacităţii prin seriozitate, iar sârbii ar dezvălui secretele tenacităţii lor.
Oare românii ce fel de ghid ar putea să scoată pe piaţă? La ce se pricep ei cel mai bine? Realitatea postdecembristă pare să ne ofere, la această întrebare, un răspuns care s-ar putea să nemulţumească mulţi români. Ghidul infractorului ar fi cea mai potrivută alegere, pentru că la acst capitol stăm cel mai bine!
Capitolul 1 : Conducătorii
De mai bine de 22 de ani, românii fură. Rămaşi cu falsa impresie că fură de la stat, au distrus, prin furt, tot ce a construit bun comunismul. Ierarhiile în România de după 1990 au fost alcătuite în funcţie de cât de mult a furat fiecare. Chiar dacă ţara în care trăim a avut bogăţii multe, în două decenii, a ajuns la fundul sacului.
Foştii comunişti au devenit democraţi , peste noapte şi au intrat în politică. De acolo, pentru binele poporului, au dus România pe marginea prăpastiei. Furtul individual nu era de ajuns, aşa că , infractorii s-au organizat în găşti , pe care le-au numit partide politice. De acolo şi-au împărţit , după bunul plac totul. De la F.S.N la PDL , “căpuşele au vlăguit patria” , cu o eficienţă de invidiat. Cu complicitatea naivităţii unui popor , dobitocit de cuşca comunismului, primul capitol din acest ghid devine captivant , pentru cititori .
Capitolul 2: Oamenii din umbră
Oamenii din umbră controlează totul, ajutaţi de cei din conducere. Poliţia ţine de şase la furtul generalizat , în loc să-i apere pe cei din ai căror bani trăiesc. Instituţiile statului sunt doar nişte păpuşi trase pe sfori de cei care deţin puterea. Companiile şi corporaţiile ce funcţionează pe bază de nepotism şi incompetenţă, cântă fals melodia unei economii ce “duduie” pe butuci. În funcţie de interesele lor se stabilesc taxe, preţuri şi cursuri valutare, iar legile iau forma dorinţelor lor , precum se mulează lichidele după forma vaselor în care stau.
Captolul 3 : Meseriaşii
Societatea românească e ca un ceas , ale cărui limbi merg diferit. Inversul direcţiei în care merge ceasul occidental, e normalitate aici. Încă de la formarea copiiilor, totul e diferit. În loc să îndrumăm fiecare copil spre harul său, noi îl îndopăm cu informaţie, nefolositoare de cele mai multe ori. În acest fel , vom avea absolvenţi care ştiu de toate şi nimic în acelaşi timp. Specialiştii nu au de unde să apară! “Vin din spate” doar adolescenţi dezorientaţi, incapabili să devină oamenii ce , mai târziu , “pot să conducă nava ţării” în direcţia bună. Cu convingerea că, singura lor şansă de a reuşi în viaţă e infracţiunea , mulţi încep să joace după regulile junglei în care trăiesc. Înspiraţi de conducătorii ce s-au organizat în partide politice ca să fure, se adună şi ei în reţele de droguri şi prostituţie sau pur şi simplu în bande de magicieni, care fac orice să dispară ca prin minune. Cei pe care îi pasioanează informatica, sparg carduri , site-uri şi adrese , ca să curgă banii ca din conductă. Pentru infractorii de joasă speţă, există crima violul şi tâlhăria , în timp ce ghinioniştii care nu mai au ce să fure din România , invadează Europa. Cei rămaşi acasă fură şi ei ce pot. Bani din bănci, bunuri din magazine şi fier vechi, “fug” în buzunarele lor.
Capitolul 4: Sclavii jefuiţi
Dacă există pe glob vreo ţară în care oamenii cinstiţi sunt transformaţi, fără voia lor, în infractori, aceea e România! În acest fief al paradoxului, chiar şi cele mai banale lucruri aduc cetăţenii cinstiţi în faţa instanţelor de judecată. În era vitezei, a avea un telefon mobil şi conexiune la internet pendulează între necesitate şi banalitate. Scumpa noastră patrie e şi la acest capitol ţara tuturor posibilităţilor. Să închei un contract cu orice furnuizor de servicii de telefonie şi internet, înseamnă a îţi asigura un loc în boxa acuzaţilor. Dictonul acestor companii se transformă la noi din ” clientul nostru, stâpânul nostru” în ” clientul nostru, sclavul nostru. Odată ce a intrat pe uşa magazinului , potenţialul abonat cade lovit de toata ospitalitatea falsă care poate să existe pe palnetă. Pentru o simplă semnătură, angajaţii ar fi în stare să-i ofere acestuia tot universul la pachet. şi o mică galaxie ca bonus. Cât timp e bun platnic , iubirea dintre companie şi client e eternă. Problemele apar atunci când clientul doreşte rezilierea contractului. Dragostea se transformă în război. Transformarea aceasta se reflectă şi la nivelul statutului pe care îl are acesta. Din om cinstit se transformă în infractor.
Pe o planetă îndepărtată poate fi găsită situaţia care există în România, Un simplu abonat doreşte să rezilieze contractul cu firma Jaff Ofline. Trimite cererea la termen , dar firma se preface că nu o primeşte. Omul insistă şi o mai trimite odată. În loc de încheierea colaborării pe cale amiabilă , primeşte ameninţare de proces în instanţă, şi un loc între infractori. Nu contează că serviciile livrate sunt de proastă calitate! Când te cheamă Jafff Ofline transformi tu pe altul în infractor , deşi tu eşti infractorul.
Dacă a semna orice act înseamnă să fi sclav, atunci devine oportun refuzul semnării oricărui tip de abonament. Acest lucru nu se inpune ca un sabotaj la adresa unei firme anume. El asigură, de fapt, imunitatea la statutul de infractor, care aduce cu sine tot ce înseamnă a fi un sclav jefuit.
da,bine zis dar mai era un caz de care se pare ai cam uitat sau nu ai uitat,poate pur si simplu tzi s-a parut mult prea neimportant ca sa il mai scrii … no problem