Vestitele Olimpiade ale Greciei antice , sunt primele manifestări sportive în cadrul cărora , a apărut noţiunea de suporter. La acea vreme conceptul de supoter era în armonie cu valorile pe care le promova sportul. La originile sale , acesta era practicat , în mod special, de nobili. De aici ideea de sportivitate , în sensul respectării adversarului de către fiecare competitor.
Trecerea timpului , a la dus pierderea, lentă dar sigură , a nobleţii cu care “s-a născut” sportul. Din multitudinea de sporturi ce s-au practicat ori se practică în prezent, fotbalul ilustrează cel mai bine această degadare a spiritului în care a apărut mişcarea sportivă.
Iubitorii fotbalului, din perioada sa romantică, veneau la meci ca la spectacol. Se aşezau pe scaune şi priveau reprezentaţia dată de fotbalişti, ca pe una dată de actori, de exemplu. Tribunele rezonau cu calmul sportivilor….
Pasiunea pe care o pun italienii în fotbal , avea să schimbe , radical, lucrurile , în timp. În anii 50″ suporterii cluburilor italiene de fotbal, au hotărât să se organizeze în grupuri , care să susţină echipele favorite şi la meciurile din deplasare.
În timp, locul susţinătorilor paşmici, a fost luat de tineri teribilişti , care au adus violenţa pe stadioane. 1970 a însemnat apariţia a ceea ce astăzi numim ultras. Cu tobe şi tromprete luate de la brazilieni, ai căror suporteri se autointitulau “torcidas”, şi pasiune dusă la extrem, aceştia, animau tribunele. Drogurile şi materialele pirotehnice şi-au făcut şi ele apariţia , pe stadioane , împingând ,brutal, apelativul de suporter pe marginea prăpastiei huliganismului.
Valul de crime, comise începând cu anii 80″ de către ultraşi, , reprezintă, nici mai mult nici mai puţin decât o consecinţă a pătrunderii în grupurile de suporteri , a tot mai multor tineri din organizaţii extremiste.
Accentuarea ideii de terioriaritate , prin gruparea la peluzele stadioanelor, este dovada unei clare separaţii între membrii galeriei şi restul spectatorilor.
Din punct de vedere financiar, aceste grupuri de suporteri, supeavieţuiau prin autofinaţare, urmând ca mai apoi să fie susţinute de conducerile de cluburilor pe care le susţin.
Partea întunecată a acestor grupări, este formată de toate actele huliganice , pe care aceştia le comit pe stadioane. De la torţe şi fumigene aruncate în teren, până la confruntările cu reprezentanţii forţelor de ordine, avem de a face cu acte care periclitează manifestările sportive. Pentru aceşti oameni, aproape că nu mai contează fotbalul. Scopul întrunirii lor, merge, tot mai clar înspre huliganism.
Partea frumoasă a acestor grupuri de ultraşi, sunt cântecele, pe care le fredonează pentru încurajarea favoriţilor. Deasemenea coregrafiile pe care aceştia le pun la cale sunt, de cele mai multe ori , spectaculoase. Însuşi faptul că strigă şi cântă, pe toată durata meciului , indiferent de rezultatul de pe tabelă, este unul lăudabil.
În ţara noastră, fenomenul ultras şi-a făcut apariţia , imediat după revoluţia din 1989. După patru decenii de ” închisoare comunistă” tinerii au dobândit libertatea , dar nu au ştiut ce să facă cu ea. Astfel , stadioanele calme şi calde, s-au transformat în adevărate vulcane.
Suporterii marilor echipe româneşti , şi nu numai, au preluat modelul ultraşilor din afara ţării. Băutura, drogurile, petardele şi armele albe, fac casă bună cu tribunele. Grupuri de suporteri, care îşi încurajează din ce în ce mai rar favorita, aleg să înjure tot meciul, rivalele. După fiecare reuşită sau victorie, se aud injurii la adresa altora. La fel se întâmplă . la fiecare degajare a portarilor. Marii războinici ai tribunelor, care rup beţele de la steaguri pe spatele jandarmilor, fug atunci când aceştia din urmă ripostează. Strigătul lor de luptă, ” Mustaţă ne bate!” răsună glorios. Antrenaţi de luptele cu cei care menţin ordinea la partidă, uită de fotbal. Abia mai ştiu cât este scorul confruntării. Dezbrăcaţi de haine şi caracter, fascinaţi de licorile lui Bahus, şi puşi pe scandal, au golit arenele sportive ale patriei.
Oripilat de ce aude la fotbal, iubitorul de fotbal, nu mai vine în tribune. Cum să mai poţi să iei cu tine soţia şi copilul , când acolo curg invective? În loc să priveşti liniştit la meci, va trebui să ai grijă ca familia ta să fie în siguranţă.
Mai mult decât atât, nici jucătorii de fotbal nu se mai simt în siguranţă pe teren. Cel mai recent incident, în care un ultras a intrat pe teren şi l-a lovit pe un jucător al echipei adverse, demonstraeză acest lucru. Nu mai contează despre ce echipe e vorba! Nu mai contează cine sunt protagoniştii. E dureros că, un sport , ” copil al nobleţii” a ajuns să fie ” fiul teribilismului”.
Pentru ca totul să pară desprins din ” filmele cu proşti”, cei care ar trebui să asigure protecţia şi paza pe stadioane , dorm în papucii incompetenţei. În aceste condiţii, gazonul se transformă întro junglă, în care jucătorul trebuie să se apere singur de huligani.
Autorităţile ar trebui să ia măsuri. Fără legi ferme, care să fie puse în aplicare cu rapiditate, transformarea suporterului în ultras şi a ultrasului în huligan, poate ajunge mai departe în România , de la huligan la ucigaş.
Iubitorii fotbalului pot să-i huiduie pe cei care au manifestări nepotrivite cu ideea de sport. .
Totul pentru ca suporterul român să nu se transforme din huligan în ucigaş…
urat dar adevarat … asta e … traiasca fanii ciorilor cracatau de mai sus